Jandarmi montani şi salvamontişti au salvat doi turişti străini.După cum spune şi un proverb românesc „ omul potrivit, la locul potrivit”, aşa s-a întâmplat şi în această situaţie .Jandarmii şi salvamontiştii dâmboviţeni erau în patrulare pe traseu şi la un moment dat, în zona Muntele Obârşia Ialomiţei au dat de doi turişti străini, o poloneză şi un italian care erau epuizaţi fizic şi nu mai puteau continua traseul.Imediat salvatorii au preluat turiştii.Turista poloneză se afla împreună cu prietenul ei, italian, în drumetie în masivul Bucegi.Cei doi turişti veneau de la Vârful Omu şi vroiau să ajungă la Bran însă din cauza ceţii şi a temperaturii destul de scăzute drumeţia montană s-a încheiat mult mai devreme şi chiar putea avea un sfârşit tragic dacă jandarmii şi salvamontiştii nu dădeau de ei.Cei doi turişti au fost transportaţi în siguranţă de jandarmii montani până în gara Sinaia. Jandarmii montani şi salvamontiştii recomandă turiştilor care fac drumeţii montane să nu se aventureze pe trasee nemarcate şi să aibă echipament corespunzător de munte.În aceste zile, în munte condiţiile meteo sunt din ce în ce mai urâte iar turiştii pot ajunge într-o situaţie dramatică, dacă desconsideră sfaturile salvatorilor montani , care îi avertizează că nu este o perioadă propice excursiilor la altitudini mari, din cauza ceţii şi a frigului:” Doi turişti străini care se aflau în dificultate în Platoul Montan Bucegi au fost sprijiniţi de jandarmii montani şi salvamontişti.În urma unei solicitări telefonice un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Peştera a intervenit în zona Muntele Obârşia Ialomiţei, din Masivul Montan Bucegi pentru sprijinirea unor persoane care, în timp ce se aflau în drumeţie pe traseul montan Vf. Omu-Peştera, nu au mai putut continua deplasarea din cauza epuizării fizice şi a condiţiilor meteorologice nefavorabile (ceaţă, temperatură scăzută).În urma intervenţiei jandarmilor montani şi salvamontiştilor cei doi turişti străini, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 ani au fost sprijiniţi să ajungă în siguranţă la Sinaia, în prezent fiind în afara oricărui pericol”, a declarat cpt.Ciprian Vătăşelu, purtător de cuvânt IJJ Dâmboviţa .
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol