Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmboviţa, au probat activitatea infracţională a două persoane suspectate de comercializare de droguri de risc. În urma percheziţiei desfăşurate la domiciliul acestora, au fost descoperite 5 plante de cannabis.În baza datelor şi informaţiilor deţinute, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Dâmboviţa au efectuat o percheziţie la domiciliul numiţilor A.I., de 30 de ani şi M.G., de 24 de ani, ocazie cu care au fost descoperite cinci plante de cannabis cultivate într-un solariu.În sarcina celor doi, s-a reţinut faptul că în începând cu luna februarie 2013, au cultivat pe raza comunei Ulmi, sat Dimoiu, droguri de risc, respectiv cannabis.Faţă de numiţii A.I şi M.G, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T –Biroul Teritorial Dâmboviţa a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, şi fiind prezentaţi Tribunalului Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, împotriva acestora a fost dispusă măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol