Poliţiştii au descins la domiciliul unei persoane din comuna Mătăsaru, unde existau indicii că funcţionează un abator clandestin .Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Găeşti şi Serviciului de Investigare a Fraudelor au efectuat o percheziţie la domiciliul unui bărbat în vârstă de 41 de ani, suspectat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul comercializării cărnii.În urma percheziţiei, poliţiştii au identificat o incintă ilegală, destinată sacrificării animalelor, unde au fost găsite şase cai şi o bovină ce urmau a fi sacrificate, precum şi mai multe ustensile folosite pentru tranşarea şi abatorizarea cărnii și instalaţii frigorifice artizanale, destinate depozitării cărnii.Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul S.A.S şi specialiştilor din cadrul D.S.V.S.A Dâmboviţa.Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului.
news
- Astăzi, în Târgoviște, emoția atinge cote maxime: finala se joacă acasă, iar CSM TÂRGOVIȘTE are nevoie mai mult ca oricând de sprijinul suporterilor
- Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, rezultate remarcabile pentru pompierii dâmbovițeni
- Avertizare de cod galben valabilă pentru Dâmbovița, în contextul unui episod de intensificări ale vântului
- Noul regulament privind organizarea și funcționarea jocurilor de noroc în municipiul Târgoviște
- Miercuri, 29 aprilie 2026,în Târgoviște este organizată o inițiativă caritabilă dedicată sprijinirii unei tinere de 25 de ani, studentă la Universitatea Valahia din Târgoviște
- La Curtea Domnească din Târgoviște: „Portal VR 360”
- Până pe 28 aprilie, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca se află racla cu Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, o relicvă de o importanță deosebită pentru lumea creștin-ortodoxă
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie