Vineri, 31 mai 2013, la inițiativa, cu suținerea și binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, Arhiepiscopia Târgoviştei, prin intermediul Sectorului Social-Filantropic, a oferit, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, daruri la 90 de copii de la Complexul de Servicii Comunitare Floare de Colţ din Târgovişte, constând din produse vestimentare, de sezon, și dulciuri, după ce, mai înainte, s-a dat citire mesajului Înaltpreasfinției Sale trimis cu acest prilej.
Precizăm că, în această perioadă, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, se desfășoară, prin intermediul birourilor de asistență socială de pe lângă cele cinci protoierii din Eparhia noastră, numeroase alte acțiuni filantropice ce presupun oferirea de daruri, mai ales copiilor proveniți din familii defavorizate din cadrul diferitelor parohii.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol