Vineri, 10 mai 2013, cu ocazia marii sărbătorii a Izvorului Tãmãduirii, Arhiepiscopia Târgoviştei, împreună cu Mânăstirea Nucet, invită credincioşii să participe, în număr cât mai mare, la hramul mânăstirii, începând cu ora 8.00.După săvârşirea Sfintei Liturghii, va avea loc sfinţirea apei sau Aghiasma mică, la, deja, tradiţionalul loc, intitulat “Fântâna de leac”, unde, nu doar cu această ocazie, ci şi în tot timpul anului, mulţi pelerini vin, pentru a lua apã sfinţitã.Aşa cum se ştie, biserica Mânãstirii Nucet este un vechi şi cunoscut monument istoric ce a fost ctitorit de către Gherghina Pârcălab, unchiul lui Radu cel Mare, şi de către soţia sa Neaga, fiind edificată pe locul unde Sfântul Nicodim de la Tismana, ori, probabil, ucenici ai sãi au întemeiat Mânãstirea Nucet, aproximativ, în jurul anului 1400.În anul 1994, printr-o memorabilă ceremonie liturgică, Mânăstirea Nucet a fost reactivată, ca mânăstire de călugăriţe, ea fiind restaurată şi înfrumuseţată, într-o primă fază între anii 2000-2004, restaurare care continuă şi în prezent, la iniţiativa, cu binecuvântarea şi sub îndrumarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON.Astãzi mânăstirea este un cunoscut centru de rugãciune, spiritualitate şi culturã româneascã.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol