O femeie în varstă de 32 de ani din judeţul Argeş a fost transportată în această seară la Spitalul Orăşănesc din Sinaia după ce a căzut şi s- a rănit grav la cap şi în zona feţei. Potrivit salvamontiştilor şi jandarmilor ,femeia a intrat în stare de şoc şi avea hemoragie masivă după ce a suferit o fractură de mandibulă şi a suferit leziuni la nas. Incidentul a avut loc pe platoul Padina dinl masivului Bucegi, în apropierea schitului Peştera Ialomicioarei:” În urma unei solicitări telefonice, un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Peştera a intervenit în zona Schitului Ialomicioara din Masivul Montan Bucegi pentru salvarea unei persoane, care s-a accidentat grav în urma unei căzături cu un ATV.În urma intervenţiei jandarmilor montani împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Salvamont Dâmboviţa tinerei în vârstă de 32 ani care prezenta mai multe leziuni la nivel facial i s-au acordat măsurile de prim-ajutor, ulterior fiind transportată în condiţii de siguranţă până în zona Bolboci de unde a fost preluată de către o ambulanţă şi condusă la spitalul din municipiul Sinaia” a declarat lt.Ciprian Vătăşelu,purtător de cuvânt , IJJ Dâmboviţa
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol