Jandarmii dâmboviţeni participă astăzi, 31 martie la acţiunea „Ora Pământului”, în semn de susţinere a eforturilor globale împotriva poluării şi a încălzirii globale. Astfel, între orele 20.30 – 21.30, jandarmii se vor alătura iniţiatorilor şi participanţilor acestei campanii, prin stingerea luminilor şi oprirea aparatelor electrice din locuinţele proprii, reducându-se astfel consumul de energie şi implicit, poluarea. De asemenea, la nivelul inspectoratului se promovează un consum raţional al energiei, pentru reducerea cheltuielilor administrative şi protejarea mediului înconjurător.Jandarmeriei Române îi revine prin Legea nr. 550/2004, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, atribuţii în domeniul protecţiei mediului înconjurător, al florei şi faunei, în responsabilitatea sa aflându-se şi zonele care au statut de arie naturală protejată, de pe teritoriul României.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol