O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a depistat în zona unui complex comercial din municipiul Târgovişte o persoană care aborda trecătorii pentru a le oferi spre vânzare produse cosmetice(parfumuri) la preţuri modice. În urma verificărilor efectuate de către jandarmi s-a stabilit că bărbatul în vârstă de 21 ani comercializa ambulant produsele respective, fără a putea justifica provenienţa acestora. Marfa a fost confiscată, pe bază de proces – verbal şi a fost aplicată o amendă contravenţională în cuantum de 1000 lei, pentru efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită.
news
- S-a redeschis Transfăgărășanul!
- Cartea Electronică de Identitate, tot mai utilă pentru vacanțele în UE
- Anunț pentru vizitatori: program modificat la Casa Atelier „Gheorghe Petrașcu”
- „Litoralul de Acasă” rămâne accesibil pentru toate vârstele
- ATENȚIE DÂMBOVIȚA: Amenzi de până la 12.000 de lei pentru tulburarea liniștii publice
- „Dealul Prieteniei”, sărbătoare a comunității și succes sportiv la Malu cu Flori
- OFICIAL: Kevin Doukoure și-a prelungit contractul cu Chindia Târgoviște până în 2028
- TENDINȚĂ METEO: Primul val de caniculă al verii