37 de județe, printre care și Dâmbovița, au primit din partea Administrației Naționale de Meteorologie o avertizare COD PORTOCALIU valabilă pentru intervalul 30 ianuarie – 3 februarie 2012, fenomenul vizat fiind ger persistent.Potrivit ANM, vremea se va menţine geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între -27 şi -17 grade Celsius, iar cele maxime diurne vor fi negative. Indicele de răcire va coborî sub pragul critic de -32 de unităţi.Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, condus de prefectul Iancu Caracota, a luat măsuri pentru protecţia populaţiei aflate în dificultate. Astfel, persoanele fără adăpost vor putea fi cazate peste noapte în spitalele din Târgovişte, Găeşti, Pucioasa şi Moreni, care şi-au suplimentat cu 28 numărul de paturi. Şi în centrele sociale din judeţ au fost puse la dispoziţia persoanelor cu probleme 212 paturi. Totodată, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa va efectua acţiuni de patrulare, în limita ambulanţelor disponibile, în vederea identificării cetăţenilor care au nevoie de ajutor.Cu sprijinul Colegiului Farmaciştilor, dâmboviţenii pot beneficia în toate farmaciile din judeţ de ceaiuri calde şi de ajutor de specialitate.Inspectoratul Teritorial al Muncii va efectua controale, pentru a constata dacă angajatorii respectă prevederile legale mai ales în cazul celor care lucrează în aer liber, în această perioadă cu temperaturi extreme.Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă au obligaţia să instituie serviciul de permanenţă şi să monitorizeze atent problemele de pe raza localităţilor.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol