În fiecare an, pe 25 octombrie se serbează Ziua Armatei Române, iar la Târgovişte , reprezentanţii instituţiilor publice organizează ceremonial la Cazarma 331 Teiş. A avut loc o festivitate de depunere de coroane si un ceremonial religios. La festivitate au participat membrii marcanti ai societatiidâmboviţene.Ceremonialul dedicat eroilor a inceput cu un scurt moment religios, urmat de mesajul trimis de Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Oprea. Mesajul principal al ministrului a fost cel de multumire pentru activitatea militarilor in teatrele de operatiuni din Afganistan si Irak.De asemenea, autorităţile locale şi judeţene au transmis un gând militarilor:” La 25 octombrie, sărbătorim Ziua Armatei Române. Este o sărbătoare devenită tradiţională, după al doilea război mondial. Cu acest prilej, urez multă sănătate şi succese în pregătirea profesională tuturor militarilor români, în primul rând celor din unităţile sibiene. Aceştia, împreună cu colegii lor din ţară, işi aduc o contribuţie importantă la misiunile internaţionale în care România este parte, ca membră a Organizaţiei Atlanticului de Nord. 25 octombrie este şi ziua în care avem datoria de-a ne reaminti sacrificiile militarilor români, în marile confruntări armate din secolul trecut. Avem între noi pe veteranii care reprezintă istoria vie a acelor zile tragice, dar şi încarcate de glorie. De Ziua Armatei Române, lor să le arătăm recunoştinţa şi preţuirea noastră.” A declarat col.ing.Nicolae Antonie ,comandantul Garnizoanei Târgovişte .Reprezentantii organizatiilor judetene a PSD, PNL si PD-L au adus si ei omagii eroilor cazuti pe campul de lupta pentru apararea patriei. Acestia au depus coroane si jerbe de flori .De asemenea, in cadrul festivitatii de astazi a fost intonat si imnul Romaniei.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol