Poliţiştii târgovişteni au prins în flagrant un tânăr după ce sustrăsese un moped din zona centrală a oraşului.În baza unor date şi informaţii, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, au prins în flagrant un tânăr, după ce acesta a sustras un moped dintr-o parcare din zona centrală a oraşului Târgovişte.Poliţiştii au procedat la urmărirea suspectului, care încerca să se sustragă, unul dintre poliţişti executând un foc de avertisment în plan vertical, cu armamentul din dotare.S-a reuşit imobilizarea suspectului, unui bărbat de 29 de ani, din comuna Comişani.Tânărul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.
news
- Astăzi, în Târgoviște, emoția atinge cote maxime: finala se joacă acasă, iar CSM TÂRGOVIȘTE are nevoie mai mult ca oricând de sprijinul suporterilor
- Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, rezultate remarcabile pentru pompierii dâmbovițeni
- Avertizare de cod galben valabilă pentru Dâmbovița, în contextul unui episod de intensificări ale vântului
- Noul regulament privind organizarea și funcționarea jocurilor de noroc în municipiul Târgoviște
- Miercuri, 29 aprilie 2026,în Târgoviște este organizată o inițiativă caritabilă dedicată sprijinirii unei tinere de 25 de ani, studentă la Universitatea Valahia din Târgoviște
- La Curtea Domnească din Târgoviște: „Portal VR 360”
- Până pe 28 aprilie, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca se află racla cu Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, o relicvă de o importanță deosebită pentru lumea creștin-ortodoxă
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie