Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Răcari, a fost sesizat telefonic despre faptul că pe tarlaua “Luncă” din localitate o persoană încărca porumb de pe o suprafaţă cultivată în mai mulţi saci din rafie, pe care îi transporta la un atelaj hipo, încercând să-i ascundă sub iarba cosită din apropiere.În urma aplicării procedurilor legale de intervenţie şi a verificărilor efectuate, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 37 ani, a sustras de pe proprietatea unei persoane aproximativ 110kg de porumb, pe care intenţiona să-l transporte cu atelajul hipo în gospodăria proprie. Jandarmii au întocmit autorului actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, pentru continuarea cercetărilor.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale