Garnizoana Târgoviște, împreună cu Instituția Prefectului județului Dâmbovița, organizează joi, 26 iunie 2026, începând cu ora 12:00, o ceremonie oficială, militară și religioasă dedicată Zilei Drapelului Național al României.
Evenimentul se va desfășura în Piața Tricolorului din municipiul Târgoviște, unul dintre cele mai importante spații simbolice ale orașului, și va aduce în prim-plan respectul și recunoștința față de unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității naționale.
Ceremonia va include momente solemne militare și religioase, menite să sublinieze importanța Drapelului Național în istoria și unitatea poporului român.
Garnizoana Târgoviște adresează o invitație publică tuturor cetățenilor de a participa la acest moment de însemnătate națională și de a cinsti împreună Drapelul României.
