A avut loc Concursul Internațional de Interpretare „Pianul fermecat”, organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Evenimentul s-a desfășurat în două secțiuni — Școli Populare de Arte și Școli Vocaționale — și a reunit 105 tineri pianiști cu vârste între 5 și 16 ani, din mai multe zone ale țării.
Competiția a oferit un adevărat spectacol de sensibilitate artistică și maturitate interpretativă, însă ediția din acest an a fost marcată de evoluțiile remarcabile a doi copii considerați adevărate revelații ale pianului românesc, elevi ai clasei de pian din cadrul Școala Populară de Arte „Octav Enigărescu”.
Marele trofeu al concursului a fost câștigat de Andrei-Victor Lupșa, în vârstă de 9 ani, o interpretare apreciată pentru precizie, expresivitate și maturitate muzicală peste nivelul vârstei sale.
Trofeul categoriei a fost obținut de Karin Kosai, 8 ani, care a impresionat juriul prin sensibilitate artistică și o tehnică foarte bine conturată.
Succesul celor doi tineri pianiști este rezultatul a numeroase ore de studiu, repetiții susținute și disciplină riguroasă, sub îndrumarea profesoarei Andreea Andrei.
Organizatorii și profesorii au transmis felicitări tuturor participanților, subliniind nivelul ridicat al competiției și potențialul extraordinar al noii generații de pianişti.
