Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări meteorologice de Cod Galben pentru instabilitate atmosferică accentuată, valabile până sâmbătă dimineață, la ora 08:00.
Potrivit meteorologilor, în peste jumătate din țară sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelii cu viteze cuprinse între 50 și 70 km/h. De asemenea, sunt posibile căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
Cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp, iar izolat pot depăși 30-40 l/mp în intervale scurte de timp sau prin acumulare.
Fenomele de instabilitate atmosferică se vor manifesta pe parcursul zilei în numeroase regiuni ale țării, urmând ca în prima parte a nopții acestea să afecteze centrul și estul Moldovei, iar ulterior estul Munteniei și Dobrogea.
Autoritățile recomandă populației să evite deplasările și activitățile în aer liber în timpul furtunilor, să securizeze obiectele aflate în exteriorul locuințelor și să nu se adăpostească în apropierea copacilor, stâlpilor sau a altor structuri care pot fi afectate de vântul puternic.
Totodată, cetățenii sunt sfătuiți să nu utilizeze focul deschis pentru igienizarea terenurilor și să evite traversarea cursurilor de apă în cazul creșterii debitelor.
Informații utile despre comportamentul în situații de urgență pot fi consultate pe platforma fiipregatit.ro, iar detalii privind avertizările meteorologice sunt disponibile pe site-ul oficial al meteoromania.ro.
