Sâmbătă, 23 mai 2026, pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște se va disputa partida de fotbal dintre Chindia Târgoviște și Farul Constanța, meci din cadrul barajului de menținere/promovare în SuperLigă, programat de la ora 17:30.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii publice, va lua măsurile necesare pentru protecția spectatorilor și menținerea ordinii publice.
Accesul în stadion va fi permis începând cu ora 15:30, pe baza biletelor puse la dispoziție de clubul organizator AFC Chindia Târgoviște. Partida este încadrată la grad mediu de risc, ceea ce presupune controale de securitate la intrare.
Este interzis accesul cu băuturi alcoolice, materiale pirotehnice sau alte obiecte periculoase. Persoanele aflate în stare de ebrietate sau care tulbură ordinea publică pot fi sancționate și nu vor avea acces în stadion.
Jandarmii recomandă suporterilor să vină din timp la stadion, să respecte indicațiile forțelor de ordine și să adopte un comportament civilizat pe toată durata evenimentului.
