Informare meteorologică și avertizări meteo de vreme severă, ger puternic, vânt și precipitații în județul Dâmbovița

NEWS

Vânt puternic, ninsoare, viscol și polei.Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică, două atenționări COD GALBEN și o avertizare COD PORTOCALIU, valabile în perioada 26 decembrie, ora 10:00 – 29 decembrie, ora 10:00, care vizează județul Dâmbovița.

Pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă (26 și 27 decembrie), vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice și local în centru și sud-vest, iar duminică (28 decembrie) intensificările se vor manifesta în toată țara, cu viteze de 40–60 km/h, amplificând senzația de frig.

Informare meteorologică și avertizări meteo de vreme severă, ger puternic, vânt și precipitații în județul Dâmbovița

La munte, temporar, vântul va sufla cu rafale de peste 60–80 km/h, viscolind ninsoarea și zăpada depusă. În nordul, centrul și estul țării, precum și la munte, vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare, mai extinse în noaptea de sâmbătă spre duminică și pe parcursul zilei de duminică. Local se va depune strat de zăpadă de 5–15 cm, iar pe arii restrânse se va forma ghețuș sau polei.

Atenționare meteorologică – COD GALBEN

 Interval: 26 decembrie, ora 14:00– 27 decembrie, ora 16

 Fenomene: intensificări ale vântului, zăpadă viscolită la munte

 Zone afectate: zona montană a județului Dâmbovița

Temporar, în zona montană a județului Dâmbovița, vântul va avea intensificări cu rafale de 70–80 km/h, iar în zona înaltă rafalele vor atinge 90–120 km/h, viscolind zăpada depusă.

 Atenționare meteorologică – COD GALBEN

Interval: 27 decembrie, ora 16 :00– 28 decembrie, ora 02:00 Fenomene: intensificări ale vântului, zăpadă viscolită

 Zone afectate: zona montană a județului Dâmbovița

În zona montană, vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în zona înaltă, unde rafalele vor fi de 90–110 km/h, viscolind zăpada depusă.

 Avertizare meteorologică – COD PORTOCALIU

 Interval: 28 decembrie, ora 02 – 29 decembrie, ora 10

Fenomene: intensificări puternice ale vântului, viscol și vizibilitate foarte redusă

Zone afectate: zona montană a județului Dâmbovița

În zona montană a județului Dâmbovița, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110–130 km/h, va ninge viscolit, vizibilitatea va fi foarte redusă, iar zăpada va fi troienită.

 Recomandări pentru populație

 Evitați deplasările pe timp de viscol și ninsoare puternică.

 Dacă deplasarea este necesară, informați-vă în prealabil asupra stării drumurilor.

 Asigurați-vă că autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru iarnă (anvelope de sezon, lanțuri antiderapante, lopată, material antiderapant).

Urmăriți buletinele meteorologice și recomandările autorităților.

 Evitați atingerea firelor electrice sau a stâlpilor căzuți.

 Nu staționați și nu vă adăpostiți lângă copaci, panouri publicitare, stâlpi sau clădiri aflate în construcție.

 Informații privind comportamentul în situații de urgență pot fi consultate pe www.fiipregatit.ro și în aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente