Începând de astăzi și până luni dimineață, județul Dâmbovița se află sub un regim de securitate ridicată, cu efective sporite de poliție în toate localitățile. Măsurile speciale sunt luate pentru prevenirea incidentelor și pentru asigurarea unui climat de siguranță în contextul desfășurării procesului electoral.
Polițiștii dâmbovițeni, sprijiniți de forțe din alte structuri naționale, vor monitoriza permanent situația din teren, acoperind atât mediul urban, cât și zonele rurale. Activitățile includ patrulări, verificări și intervenții operative, acolo unde va fi nevoie.
Controale severe în trafic: radare și teste antidrog

În paralel, traficul rutier va fi verificat intensiv, în special pe drumurile principale. Echipajele de poliție rutieră sunt dotate cu:
- etiloteste și aparate DrugTest, pentru depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise;
- radare clasice și sisteme RADAR E-SIGUR, pentru combaterea excesului de viteză și prevenirea accidentelor;
- verificări tehnice și documentare ale autovehiculelor, inclusiv ale transportului public sau comercial.
Recomandăm cetățenilor să respecte indicațiile autorităților, să conducă prudent și să evite orice comportament care ar putea perturba ordinea publică.