Campania electorală cu clickuri, like-uri și promisiuni în marea lume virtuală.Totul s-a schimbat, iar campania electorală s-a mutat masiv online.
Nu mai sunt necesare afișe uriașe sau mitinguri zgomotoase. Acum, totul se reduce la un click, un like, o distribuire pe rețelele sociale și, desigur, un buget uriaș pentru promovare – adică pentru firmele de casă care „se ocupă” cu popularizarea candidaților.
Mesajele sunt frumos ambalate, cu imagini perfect editate și filme scurte care te fac să te întrebi: oare suntem la un festival de film sau la o campanie electorală? Oare acești „candidati” au o viziune reală pentru viitor sau doar o fantezie bine vândută online, o „viziune” care dispare după terminarea campaniei?
Într-o eră digitală, votul pare a fi o marfă de vânzare pe internet, în timp ce „schimbările” promise se scufundă într-o mare de mesaje și imagini „corecte”. Dar, până când realitatea ne va lovi în față, să ne bucurăm de spectacol. Căci, până la urmă, pentru schimbarea reală, poate mai avem nevoie doar de niște „clickuri” și „share-uri” pe viitor.
 
		