Ziua comunei I.L.Caragiale a debutat cu sedința festivă a CLM I.L.Caragiale: S-a acordat Titlul de Cetățean de Onoare Post-Mortem pentru prof. univ. dr. Stanciu D. Cărpenaru, personalitate marcantă a dreptului privat românesc, prin întreaga sa activitate, profesorul dâmbovițean Cărpenaru, născut satul Ghirdoveni, comuna I.L.Caragiale, a fost unul dintre cei mai reprezentativi autori de Drept civil și cel mai ilustru autor contemporan de Drept comercial român.
Totodată au fost premiate și 12 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie.
Oficiile de gazdă au fost făcute de către primarul comunei I.L.Caragiale, Adrian Năstase.
Nu au lipsit invitaţii: secretarul general adjunct al Guvernului- Adrian Țuțuianu, vicepreședintele Senatului României, senatorul Virgil Guran, prefectul județului Dâmbovița-Claudia Gilia, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședintele CJ, Luciana Cristea și nu în ultimul rând doi invitați speciali, conf.univ .dr Vasile Nemeș și prof.univ.dr Nicoleta Țăndăreanu , fost judecător la ÎCCJ, discipoli ai regretatului prof.univ.dr.Stanciu D. Cărpenaru.
Secretarul general adjunct al Guvernului- Adrian Țuțuianu,a avut un mesaj emoționant despre profesorul univ. dr. Stanciu Cărpenaru, care i-a fost mentor și a avut un rol esențial în formarea profesională a lui Adrian Țuțuianu.
Gânduri de mulțumire și adâncă recunoștință au transmise și de către invitații de la centru: conf.univ .dr Vasile Nemeș și prof.univ.dr Nicoleta Țăndăreanu , fost judecător la ÎCCJ.
Titlul de Cetățean de Onoare Post-Mortem pentru prof.univ.dr.Stanciu D. Cărpenaru a fost înmânat de către primarul Adrian Năstase, nepotului prof.univ.dr.Stanciu D. Cărpenaru.
Ședința festivă a continuat cu premiera celor 12 cupluri de aur, care au împlinit , în acest an, 50 de ani de căsnicie.
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a transmis un gând tuturor locuitorilor comunei I.L.Caragiale, la ceas de sărbătoare. Și prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia a avut un mesaj pentru comunitatea din comuna I.L.Caragiale. Festivitatea s-a încheiat la Școala nr.1 din Ghirdoveni unde în prezența autorităților locale și județene dar și a invitaților a fost sfințită o placă comemorativă, drept omagiu și recunoștință pentru prof.univ.dr.Stanciu D. Cărpenaru.
Ziua comunei I.L.Caragiale va continua cu un spectacol la ceas de seară.
Urmărește Partener TV și pe Google News
 
		