Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în parteneriat cu FAN Courier, lansează o nouă campanie de informare menită să îi ajute pe români să nu cadă în capcana fraudelor online.

„Exercițiul anti-repezeală” atrage atenția asupra mesajelor primite prin SMS sau WhatsApp care folosesc ilegal numele și identitatea vizuală a FAN Courier pentru a-i determina pe destinatari să acceseze linkuri sau să ofere date.
Campania este construită sub forma unei serii de patru materiale video, inspirate din tentative reale de fraudă. Acestea arată cum pot fi recunoscute mesajele suspecte și, mai ales, cum poate fi verificată în siguranță situația unui colet.
Nu te grăbi să dai click!
Un mesaj care anunță probleme cu livrarea, solicită actualizarea unei adrese sau cere plata unei sume poate părea autentic, mai ales atunci când folosește logo-ul și numele unei companii cunoscute. Tocmai această grabă este exploatată de atacatori.
DNSC și FAN Courier transmit un mesaj simplu: oprește-te, verifică și abia apoi acționează.
Campania îi încurajează pe utilizatori să nu acceseze automat linkurile primite în mesaje și să verifice informațiile prin canalele oficiale ale companiei.
Citește comunicatul oficial DNSC despre „Exercițiul anti-repezeală”
În cazul mesajelor suspecte, regula de aur este simplă: nu te grăbi! Verifică înainte să dai click.

